Vladimir Liutîi a rămas antrenor la Rapid Ghidighici
Campionul Olimpic de la Seul, Vladimir Liutîi, a rămas antrenor la Rapid Ghidighici! Tehnicianul ucrainean a semnat un nou contract, valabil pe un an, cu echipa patronată de Victor Ostap.
După ce i-a expirat contractul cu Rapid la finalul sezonului trecut, antrenorul Vladimir Liutîi a primit o nouă ofertă de la patronul clubului, Victor Ostap.
"Am primit o nouă ofertă şi vom crea o echipă tânără. Am semnat un contract pentru un an, perioadă în care vom vedea ce se va primi", a spus Vladimir Lutîi.
După ce finanţatorul italian Pietro Belardelli a părăsit echipa în acest intersezon, Ostap a dat afară majoritatea jucătorilor de la echipă şi a anunţat că la Rapid în noul sezon vor evolua doar fotbalişti până la 21 de ani.
"Avem ca obiectiv, într-o perioadă mai lungă, să creştem şi să educăm aici fotbalişti cât mai buni", a menţionat Lutîi.
Liutîi a venit în Moldova în luna martie, când a preluat Nistru Otaci. Peste doar o lună, tehnicianul a preluat Rapid-ul, iar la finalul sezonului echipa s-a clasat pe locul cinci, acesta fiind cel mai bun rezultat din istoria clubului.
În cariera sa, Vladimir Liutîi a mai antrenat echipe din liga a patra a Germaniei şi a făcut parte din staff-ul tehnic al formaţiilor Lokomotiv Moscova şi FC Rostov. În 2010, ucraineanul a fost unul dintre candidaţii de a prelua naţionala Moldovei.