Vladimir Munteanu: Rata dobânzii va continua să scadă în 2018
Rata de bază va continua să scadă în 2018. Declaraţia a fost făcută de prim-viceguvernatorul Băncii Naţionale,Vladimir Munteanu, în cadrul unui briefing de presă. Potrivit lui, în acest an, creditele bancare vor deveni mai accesibile, iar tendinţa se datorează stabilităţii macroeconomice.
"A scăzut, anul trecut, de la 12,35 până la 9,8 la sută. Probabil, va scădea în continuare datorită a doi factori - nivelul relativ jos al ratei de bază şi lichidităţile suficiente în sistemul bancar. Impactul de la o eventuală scădere a ratelor la credite este evident, va majora accesibilitatea la finanţare pentru agenţii economic", a spus prim-viceguvernatorul BNM, Vladimir Munteanu.
Prim-viceguvernatorul Băncii Centrale a mai declarat că, în acest an, se va menţine o stabilitate a raportului dintre euro şi dolar.
De asemenea, prognozele arată că, în 2018, indicele preţului de consum va fi de 3,7 la sută, iar pentru 2019 - de 4,7 la sută. Asta în timp ce la sfârşitul anului trecut, inflaţia a fost de 7,3%.