Vladimir Putin a făcut primele declarații cu privire la întâlnirea cu Donald Trump
Donald Trump este alfel în realitate decât cel de la televizor. Cu această impresie a rămas preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, după prima întrevedere cu omologul său american.
Liderul de la Kremlin a mai declarat că preşedintele Statelor Unite l-a abordat direct pe tema implicării Rusiei în alegerile prezidenţiale de peste ocean.
Poziţia Moscovei rămâne de nezdruncinat: nici vorbă despre vreo intervenţie în desfăşurarea scrutinului.
"Nu știu cum sună asta, dar în opinia mea, Trump de la televizor şi Trump în realitatea sunt doi oameni diferiţi. Percepe interlocutorul într-o manieră adecvată, analizează și răspunde la întrebări destul de repede", a afirmat președintele Rusiei, Vladimir Putin.
Liderul de la Kremlin crede că Rusia și SUA vor putea restabili relațiile de cooperare. Vladimir Putin a declarat că din start, preşedintele Statelor Unite l-a luat la întrebări cu privire la implicarea Moscovei în alegerile prezidențiale.
"El a început să îmi pună întrebări, era foarte interesat de detalii. Poziția noastră este bine cunoscută. Nu există niciun motiv pentru a crede că Rusia a intervenit în alegerile din SUA", a afirmat președintele Rusiei, Vladimir Putin.
De cealaltă parte, reprezentanţii Statele Unite nu au fost miraţi de răspunsul lui Putin.
"Toată lumea ştie că Rusia s-a implicat în alegerile noastre. Toată lumea ştie că ei au intervenit nu doar în scrutinul de la ei. Ei fac asta pe mai multe continente şi încearcă să creeze haos în diferite țări", a comunicat ambasadoarea SUA la ONU, Nikki Haley.
Donald Trump nu a făcut declarații cu privire la întâlnirea lui cu Vladimir Putin, însă a menționat că cele două ore şi jumătate de discuţii au fost "formidabile". Cei doi lideri s-au întâlnit săptămâna aceasta în cadrul summitului G20 de la Hamburg.