Vladimir Putin a lucrat ca șofer de taxi, după prăbușirea URSS. „E neplăcut să vorbesc despre asta”
Într-un documentar difuzat de televiziunea de stat din Rusia, președintele rus Vladimir Putin a deplâns prăbuşirea Uniunii Sovietice în urmă cu trei decenii, afirmând că vremurile care au urmat au fost atât de dificile, încât el a fost nevoit să lucreze ca șofer de taxi, relatează News.ro și BBC.
„A fost o dezintegrare a Rusiei istorice sub numele de Uniunea Sovietică”, a spus Putin despre destrămarea URSS din 1991, în cadrul unui film documentar intitulat „Rusia. Istoria nouă”.
Nu e prima oară când președintele rus deplânge prăbușirea URSS, însă pentru prima oară acesta a oferit și detalii despre dificultățile care au urmat, dificultăți care l-au afectat și pe el.
„Uneori trebuia să câștig bani în plus. Vreau să spun, să câștig bani în plus cu mașina, ca șofer privat, de taxi. E neplăcut să vorbesc despre asta, să fiu sincer, dar din păcate așa a fost”, a declarat președintele rus. La acea vreme, taxiurile erau o raritate în Rusia, iar multe persoane private se ofereau să transporte mai ales străinii, și astfel să-și rotunjească veniturile.
Putin, care a servit în KGB-ul din era sovietică, a numit anterior prăbuşirea Uniunii Sovietice, care a fost condusă de la Moscova, drept „cea mai mare catastrofă geopolitică” a secolului al XX-lea, dar noile sale comentarii arată cum a văzut-o în mod specific ca fiind un regres pentru puterea rusă.
Comentariile lui Putin legate de prăbușirea URSS ar putea alimenta și mai mult speculațiile privind intențiile sale în Ucraina. El este acuzat de mai mulți lideri occidentali că plănuiește recreeze Uniunea Sovietică şi ia în calcul un atac asupra Ucrainei, o noţiune pe care Kremlinul a respins-o ca având rolul să provoace frică.