Vladimir Putin, ACUZAT că sabotează securitatea Europei de Est
Ministrul britanic de externe îl acuză pe președintele rus, Vladimir Putin, că sabotează securitatea națiunilor din Europa de Est, potrivit unui discurs pe care urmează să îl țină astăzi și din care au fost publicate fragmente, scrie agerpres.ro.
"În prezent, ne confruntăm cu un lider rus înclinat nu să adere la sistemul internațional bazat pe reguli, care menține pacea între națiuni, ci să îl saboteze. Acțiunile președintelui Putin - anexarea ilegală a Crimeii și actuala utilizare a trupelor ruse pentru a destabiliza estul Ucrainei — sabotează fundamental securitatea națiunilor suverane din estul Europei", va declara șeful diplomației britanice.
Peninsula Crimeea a fost anexată oficial de Rusia pe 18 martie, în urma unui referendum la care populația s-a exprimat masiv în favoarea alipirii.
Referendumul, organizat după răsturnarea de la putere a președintelui ucrainean Viktor Ianukovici, prorus, nu este recunoscut nici de Kiev, nici de Occident, care consideră că regiunea Crimeea a fost anexată ilegal de Moscova cu ajutorul trupelor venite din Rusia.
Discursul virulent al șefului diplomației britanice contra Rusiei intervine într-un moment în care NATO pregătește importante manevre în Letonia, Lituania și în Estonia.