Vladimir Putin este reîncarnarea Sfântului Apostol Pavel, susțin membrii unei secte
Vladimir Putin este reîncarnarea Sfântului Apostol Pavel. Cel puţin aşa susţin membrii unei secte din regiunea Nijnii Novgorod din Rusia, care îl venerează pe premier. Secta a fost fondată de o femeie, care îşi spune "Sora Fotina", iar doctrina acesteia spune că Vladimir Putin luptă, alături de ceilalţi apostoli reîncarnaţi, cu Antihrist.
Fondatoarea sectei precizează că Apostolul Pavel a fost, potrivit Bibliei, mai întâi un militar care persecuta creştinii, iar mai târziu şi-a dedicat viaţa propăvăduirii Evangheliei.
Astfel, Putin a lucrat în serviciile secrete, iar când a devenit preşedinte a fost ajutat de divinitate să conducă ţara. Purtătorul de cuvânt al premierului rus a declarat că această sectă este o formă de recunoaştere a rezultatelor muncii lui Putin în ultimii 10 ani, de când se află la conducerea ţării.