Vladimir Putin i-a dat pașaportul rusesc lui Steven Seagal (FOTO)
Președintele rus Vladimir Putin i-a dat vineri pașaportul rusesc actorului american Steven Seagal și a declarat că speră că acest gest va fi perceput ca un simbol al modului în care diviziunile dintre Moscova și Washington încep să fie depășite, relatează Reuters citat de agerpres.ro.
La ceremonia în care actorul american a semnat noul său pașaport în fața lui Vladimir Putin, liderul de la Kremlin a declarat: "Vreau să vă felicit și să-mi exprim speranța că acesta este un alt gest, deși mic, care să fie un semn al normalizării graduale a relațiilor dintre țările noastre."
Kremlinul a anunțat la 3 noiembrie faptul că Vladimir Putin a semnat un ordin prin care îi acordă cetățenia rusă lui Steven Seagal.
În decret se menționează 'Seagal Steven Frederic, născut la 10 aprilie 1952 în SUA, este naturalizat în Rusia', relata atunci sputniknews.com.
În ianuarie 2016 Steven Seagal a primit și cetățenia sârbă, după ce a deschis o școală de Aikido la Belgrad și a avut mai multe întâlniri cu președintele Tomislav Nikolic și prim-ministrul Aleksandar Vucic.
În 2013 a primit cetățenia rusă actorul francez Gerard Depardieu.
- Boxerul român Lucian Bute şi-a pus pirostriile
- Actorul Steven Seagal se vrea guvernator în Arizona
- Actorul american Steven Seagal a obținut cetățenia sârbă
- Lukaşenko i-a făcut o excursie prin grădinile sale vedetei filmelor de acţiune, Steven Seagal (VIDEO)
- Face colecţie de paşapoarte! Steven Seagal ar putea deveni în curând cetăţean al Rusiei
- OFICIAL! Îndrăgitul actor de la Hollywood, Steven Seagal, a devenit cetățean rus