Vladimir Putin i-a spus secretarului general al NATO că existenţa Organizaţiei este fără sens
Premierul rus Vladimir Putin i-a declarat secretarului general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, că existenţa organizaţiei pe care o conduce este lipsită de sens. Afirmaţiile au fost făcute, în decembrie 2009, la o întâlnire cu uşile închise, relevă note diplomatice publicate de WikiLeaks.
Potrivit unui document din ianuarie 2010, Putin a recunoscut tranşant că interesul Rusiei este ca Alianţa Nord-Atlantică să se destrame în cele din urmă. Putin a făcut aceste declaraţii cu ocazia vizitei de trei zile a secretarului general al NATO la Moscova.
Cu acest prilej, premierul rus a emis unele obiecţii şi în legătură cu planurile NATO de a desfăşura rachete în Bulgaria. El i-a cerut lui Rasmussen informaţii suplimentare pe marginea acestui subiect. WikiLeaks precizează că şeful NATO şi-a autoevaluat cu nota patru rezultatele vizitei sale la Moscova.