Vladimir Putin: Rusia s-ar putea alătura unei operaţiuni împotriva Siriei, dar numai cu mandat ONU
Rusia s-ar putea alătura unei operaţiuni militare în Siria. Dar numai dacă va fi demonstrată vina regimului de la Damasc în atacul chimic de pe 21 august şi doar cu mandat ONU. Declaraţia a fost făcută de către preşedintele Vladimir Putin, care a precizat că fără rezoluţia Consiliului de Securitate, orice intervenţie externă va fi un act de agresiune.
"Când vom avea informaţii sigure despre cine a comis acele crime, atunci va urma şi o reacţie", a declarat Vladimir Putin.
Iar Statele Unite, care vor fi baza coaliţiei antisiriene, vor avea la dispoziţie cel mult 90 de zile pentru operaţiune militară. Aceasta va fi una din condiţiile impuse de Senatul american preşedintelui Barack Obama.
Comisia pentru relaţii externe a Camerei Superioare a ajuns la un compromis asupra planului de acţiuni care va fi supus votului. Urmează ca şi legislatorii din Camera Reprezentanţilor să se expună pe marginea solicitării lui Obama, care a cerut acordul Congresului pentru operaţiune militară în Siria. Iar trupele americane aşteaptă doar ordinul de atac.
"Un eventual refuz de a acţiona va submina credibiltatea SUA faţă de alte angajamente în ce priveşte securitatea internaţională. Printre acestea se numără şi angajamentul preşedintelui de a împiedica Iranul să producă bomba nucleară. Cuvântul SUA trebuie să însemne ceva", a declarat secretarul american al Apărării, Chuck Hagel.
Proiectul planului de acţiuni aprobat de Comisia pentru relaţii externe va fi trimis în Senat, pe 9 septembrie, când legislatorii vor reveni din vacanţă. Anterior, Barack Obama a obţinut sprijinul unor membri-cheie ai Partidului Republican pentru o acţiune militară a Statelor Unite în Siria.
- Rusia a avertizat puterile occidentale în privinţa unei intervenţii în Siria (VIDEO)
- Administraţia Obama susţine că are dovezi solide ce atestă că regimul de la Damasc a folosit arme chimice (VIDEO)
- SUA insistă să atace Siria. "Vom continua să căutăm o coaliţie internaţională ca să acţionăm împreună"