Vladimir Putin: Rusia se vede obligată să ia măsuri ca răspuns la 'agresivitatea' NATO
Moscova se vede obligată să ia măsuri de răspuns în condițiile în care NATO își 'intensifică retorica sa agresivă și acțiunile sale agresive' în apropiere de frontierele ruse, a declarat miercuri președintele rus, Vladimir Putin, într-un discurs pronunțat în Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), citat de TASS și RIA Novosti, scrie agerpress.ro
'NATO își intensifică retorica agresivă și își consolidează acțiunile agresive în apropierea frontierelor noastre. În aceste condiții, ne vedem obligați să acordăm o atenție specială activităților legate de întărirea capacității de apărare a țării noastre', a reiterat Putin, vorbind într-o reuniune plenară a Dumei, care își încheie sesiunea săptămâna aceasta.
Noi alegeri pentru Dumă a fost stabilite de șeful statului rus la 18 septembrie, conform unui decret prezidențial emis vinerea trecută.
Așa cum a fost înainte de al Doilea Război Mondial, Moscova nu vede astăzi un răspuns pozitiv din partea partenerilor săi, a afirmat președintelui rus, a cărui declarație intervine în contextul în care Rusia comemorează miercuri 75 de ani de la invazia nazistă din 22 iunie 1941.
- Ministerul Apărării de la Moscova confirmă. Un militar rus a murit în confruntările din Siria
- AVERTISMENTUL unui general NATO: E posibilă o CONFRUNTARE NUCLEARĂ cu Rusia în viitorul apropiat
- PROMISIUNEA lui Serghei Lavrov: Rusia nu va ataca niciodată nicio ţară membră a NATO
- România, Polonia şi Turcia solicită efective militare NATO suplimentare
- Vladimir Putin, surprins de incidentele create de fanii ruși
- Vicecancelarul german, Sigmar Gabriel, se va întâlni săptămâna viitoare cu Putin la Moscova