"Vladimir Putin se însoară, astăzi, cu fosta gimnastă Alina Kabaeva"
Foto: www.mirror.co.uk
Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, şi fosta gimnastă Alina Kabayeva se pare că au decis să-şi unească destinele. Potrivit opozantului rus Alexei Navalnîi, marele eveniment urmează să aibă loc chiar astăzi, scrie Mirror.co.uk.
Alexei Navalnîi a scris pe contul său de Twitter: "Am fost informat că Putin şi Kabayeva se căsătoresc astăzi, la mănăstirea Iver".
Cununia religioasă ar fi avut loc la o mănăstire la sfârşitul săptămânii trecute.
Purtătorul de cuvânt de la Kremlin a dezminţit, însă, informaţia şi a spus că acestea sunt bârfe şi zvonuri.
Publika.md aminteşte că Vladimir Putin a divorţat în acest an de soţia sa, Ludmila, după 30 de ani de căsătorie. Anterior, în presa din întreaga lume au apărut informaţii că fosta gimnastă Alina Kabayeva ar fi iubita liderului de la Kremlin, dar şi că el ar fi avut o relaţie cu spioana Anna Chapman.
- Farsă de rang înalt: Vladimir Putin a şocat juriul şi publicul unui concurs din Rusia (VIDEO)
- Criticat de unii, dar apreciat de alţii. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a fost propus pentru Premiul Nobel pentru Pace
- A renunţat pentru câteva ore la luxul din Kremlin. Vladimir Putin, de veghe în lanul de porumb (VIDEO)