Vladimir Putin: Situaţia din Cipru subminează credibilitatea sistemului bancar din Europa
Taxarea depozitelor mai mari de 100.000 de euro în Cipru subminează credibilitatea întregului sistem bancar din Europa. De această părere este preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, care le-a sugerat liderilor occidentali să reducă povara fiscală asupra cetăţenilor. Declaraţiile au fost făcute într-un interviu pentru postul german de televiziune ARD.
"Cu cât mai mult taxaţi deponenţii străini în instituţiile voastre financiare, cu atât este mai bine pentru noi, deoarece toţi cei afectaţi, supăraţi şi speriaţi, ar trebui să treacă în instituţiile noastre financiare. Şi vor păstra banii în băncile noastre", a declarat preşedintele rus.
Putin califică drept o soluţie greşită taxarea depunerilor mai mari de 100 de mii de euro din băncile cipriote. Liderul de la Kremlin atrage atenţia că această abordare poate destabiliza situaţia din întreg sistemul banca european.
"Aceasta demonstrează nesiguranţa plasării banilor în instituţiile financiare din vest", a mai adăugat preşedintele Rusiei.
Putin a declarat că Moscova depune eforturi de consolidare a sistemului bancar naţional. El a menţionat că veniturile persoanelor fizice în Rusia sunt impozitate cu 13 la sută şi a sugerat europenilor să preia experienţa fiscală a ţării sale.
Cu toate acestea, liderul de la Kremlin spune că are încredere în politica economică a ţărilor europene, în special a Germaniei. Oficialul consideră că deciziile economice fundamentale luate de Comisia Europeană sunt corecte.
Putin a vorbit şi despre planurile sale după încheierea carierei politice. Politicianul care de 14 ani este la conducerea Rusiei spune că speră să se dedice mai mult literaturii, dreptului şi proiectelor sociale. Interviul a fost acordat înainte de vizita preşedintelui rus în Germania, planificat pentru 7-8 aprilie.