"Vladimir Putin vrea să câştige alegerile din primul tur"
Prim-ministrul Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, vrea să câştige alegerile de duminică din primul tur. Pentru el acesta este un principiu, iar ziua de 4 martie va fi ca o provocare. De această părere au fost invitaţii emisiunii Fabrika din această seară. De asemenea, unii invitaţi nu au exclus că într-adevăr în ziua scrutinului ar putea avea loc provocări.
"Pe data de 4 martie, după masa vor avea loc nişte evenimente. Cel puţin de asemenea scenarii sunt pregătite autorităţile de la Moscova. Ei se pregătesc de provocări, care nu este exclus că se vor solda cu pierderi de vieţi omeneşti. De asta spun că pentru domnul Putin ziua de 4 martie va fi o provocare foarte mare. Cred că incidente vor fi, la fel şi nemulţumiri, chiar dacă va fi câştig din primul tur. Însă, după aceste alegeri, Moldova va fi din nou o zonă de confruntare a intereselor geopolitice", consideră fostul viceministru de Externe Valeriu Ostalep.
"Domnul Putin vrea să câştige din primul tur alegerile. Pentru el este principial să câştige anume aşa. El ar arăta, astfel, că el este cel mai bun. Opoziţia vrea însă turul doi pentru a demonstra că Putin nu este cel mai bun, ci este răul cel mai mic. Este logic să se aştepte autorităţile la provocări. Opozanţii vor ca victoria lui Putin să fie umbrită", a menţionat analistul politic Igor Boţan.
Redactorul-şef adjunct al revistei "The New Times", Ilia Barabanov a declarat în cadrul unei intervenţii telefonice în direct că opoziţia din Rusia a adoptat o nouă tactică. "Eu aşa înţeleg că opoziţia a adoptat o nouă tactică pentru a nu-i permite lui Vladimir Putin să revină la Kremlin. Ei consideră că vor avea loc falsificări de voturi, iar Putin se confruntă cu o criză serioasă de imagine", a adăugat jurnalistul.
Doctorul conferenţiar universitar Victor Juc crede că "psihologia de masă din Federaţia Rusă este următoarea: sătenii îl agrează pe Putin, orăşenii mai puţin, iar bugetarii în mare parte tot îl votează".
Aşa sau altfel, invitaţii emisiunii Fabrika consideră că Vladimir Putin va avea un mandat complicat la cârma Rusiei. "Vladimir Putin va avea un madat complicat, mai ales că există acum şi foarte multe probleme externe, în întreaga lume. Cu atât mai mult că populaţia s-a săturat şi în Federaţia Rusă, dar alternativă nu există. Tocmai de aceea, el va lansa mai multe proiecte, care vor implica şi partenerii externi, proiecte mult mai radicale", a punctat Valeriu Ostalep.
Duminică în Federaţia Rusă vor avea loc alegeri. Sondajele de opinie prezentate până acum arată că Vladimir Putin va câştiga detaşat acest scrutin.