Vladimir Voronin: „17 iunie – zi de doliu pentru democraţia moldovenească, din cauza unei guvernări nebune”
"Data de 17 iunie 2011 va fi înscrisă în istoria democraţiei moldoveneşti cu culori de doliu". Cel puţin aşa afirmă Vladimir Voronin, preşedintele Partidului Comuniştilor, într-o declaraţie emisă pentru presă.
Replica vine ca o reacţie la decizia Curţii de Apel Chişinău, de a permite renumărarea voturilor pentru Consiliul Municipal Chişinău acumulate în alegerile locale din 5 iunie. Renumărarea a fost admisă la solicitarea Partidului Liberal.
Voronin crede că acest lucru a fost posibil odată ce guvernarea liberală şi-a subordonat făţiş şi obraznic sistemul judecătoresc.
"Lumea civilizată nu cunoaşte alte cazuri când guvernarea, prin metode vădit banditeşti, ar încerca să priveze opoziţia de victorie", spune Vladimir Voronin în mesajul adresat cetăţenilor Republicii Moldova.
Liderul Comuniştilor atrage atenţia că renumărarea voturilor a fost solicitată chiar dacă guvernarea deţine majoritatea în Comisia Electorală Centrală şi în toate birourile electorale.
"Când într-o astfel de situaţie, autorităţile nu cred în rezultatele obţinute şi calculate, nu cred în justeţea victoriei obţinute de Partidul Comuniştilor, aflat în opoziţie, atunci acest lucru, fără îndoială, ne vorbeşte despre nebunia regimului de la guvernare. O nebunie periculoasă", spune Voronin.
PCRM face apel către susţinătorii săi şi către toţi cei care sunt devotaţi principiilor democraţiei, independenţei şi suveranităţii R. Moldova să dea dovadă de responsabilitate civică la 19 iunie.
"Participaţi la alegerile din 19 iunie şi spuneţi un "nu" ferm regimului dictatorial al lui Ghimpu, Lupu şi Filat, şi susţineţi schimbarea făuritoare în Capitală şi în întreaga ţară", a conchis Vladimir Voronin.
- Voronin către alegători: Votați numai comuniștii. Acum aveți șansa, mâine va fi târziu
- Voronin ameninţă: Dacă nu-l votaţi pe Dodon, Chişinăul se va adânci în mlaştina conflictelor permanente
- Cererea PL de renumărare a voturilor a fost respinsă. Chirtoacă: Vom ataca decizia la Curtea de Apel
- Comuniştii protestează: Decizia Curţii de Apel este una politică