Vladimir Voronin către Dumitru Pulbere cu ocazia zilei de naştere: "Este un om cu literă mare, este un patriot al neamului nostru"
Foto: flux.md
canal tv
Preşedintele Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, l-a felicitat pe Dumitru Pulbere cu ocazia împlinirii a 60 de ani.
Vladimir Voronin a menţionat profesionalismul înalt al judecătorului Curţii Constituţionale, pe care l-a demonstrat toţi aceşti ani.
"Noi ne cunoaştem încă de cînd dumnealui activa în calitate de procuror în Călăraşi. Ne-am cunoscut pe liniile de procuratură sau altele. Pur şi simplu omeneşte, tovarăşeşte, pentru că în baza formării unui specialist, unui conducător la nivel naţional, în primul rînd trebuie să stea omenia, pe urmă toate celelalte cerinţe faţă de această personalitate”, a evidenţiat Vladimir Voronin.
Totodată, Voronin a menţionat că: "Dumitru Pulbere este un om cu literă mare, este un patriot al neamului nostru, al ţării noastre".