Vladimir Voronin: Cumătrismul înfloreşte în blocul ACUM. Niciun simţ de responsabilitate faţă de stat
Embed:
Cumătrismul înfloreşte în blocul ACUM. În acest fel Vladimir Voronin a ironizat decizia guvernării de a-l face deputat pe fratele lui Andrei Năstase. Declaraţia a fost făcută în contextul în care Vasile Năstase a fost desemnat candidatul blocului ACUM pentru alegerile noi din circumscripţia numărul 33 din Chişinău.
"În practica noastră, de 25 de ani a partidului, noi aşa cazuri nu ne-am întâlnit niciodată. Toate neamurile lor la toate posturile peste tot locul le aranjează fără niciun fel de soviste. Nănaşi, cumătri, fini, pe cine ei mai au acolo. Nu au niciun simţ de responsabilitate faţă de stat, faţă de oameni", a menţionat Vladimir Voronin.
De asemenea, Vladimir Voronin a criticat şi modul în care guvernarea organizează concursurile publice pentru şefia mai multor instituţii ale statului. Potrivit fostului preşedinte, acestea sunt mimate. După ce comisia a respins toate candidaturile la funcţia de director al Biroului Relaţii cu Diaspora, Voronin crede că în scurt timp va apărea şi persoana potrivită.
"Dacă au anulat concursul, înseamnă că mâine, poimâine, să ţâşnească o propunere de a lor pe care ei vor să promoveze în această funcţie. Ei caută din perspectivă că cineva să dirijeze diaspora în aşa fel ca să voteze pe toţi cei care îl propun pe acest conducător la Diaspora", a precizat preşedintele PCRM.
Vineri, Guvernul a anunţat că niciunul dintre cei patru candidaţi admiși la etapa finală a concursului pentru funcţia de șef al Biroului Relații cu Diaspora nu a acumulat punctajul minim necesar. Vestea i-a nedumerit pe concurenţi, care spun că autorităţile şi-au bătut joc de ei şi că vor adresa o plângere în adresa premierului Maia Sandu.