Vladimir Voronin: Mărul ar putea deveni simbolul viitoarelor schimbări
Preşedintele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, dă de înţeles că mărul ar putea deveni simbolul PCRM. Subiectul a fost discutat în cadrul unei emisiuni de la NIT.
Preşedintele PCRM a spus că mărul va deveni simbolul protestelor organizate în toată Moldova de către comunişti. "Mărul poate deveni simbolul protestelor şi simbolul viitoarelor schimbări. Alianţa trebuie să plece de la putere. Noi ştim cum să restabilim situaţia politică, economică şi socială", a menţionat Vladimir Voronin.
Comunistul afirmă că fiecare partid din cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană are candidatul său la funcţia de preşedinte al ţării. Întrebat ce părere are despre faptul că şeful statului nu a fost ales, liderul comuniştilor a declarat că acest lucru nici nu se va întâmpla până nu va fi ales în această funcţie preşedintele PLDM. "Filat cel mai mult vrea şi cel mai mult tinde să devină şeful ţării. Chiar şi dacă aveau să-l înainteze pe Lupu în această funcţie, nu aveau să-l voteze nici măcar colegii din AIE. Filat avea să impună 12 liberal-democraţii să voteze împotrivă, ca mai târziu să fie învinuit liderul PL, Mihai Ghimpu. Intrigi vor fi până nu va ajunge Filat preşedinte", a adăugat liderul Partidului Comuniştilor.
De asemenea, Vladimir Voronin a subliniat faptul că nu-şi doreşte alegeri anticipate pe timp de iarnă. "Oamenii nu au nevoie de alegeri. Ei vor să le fie cald şi să aibă ce mânca", a punctat acesta.
Amintim că, preşedintele ţării urma să fie ales pe 18 noiembrie, însă, acest lucru nu s-a întâmplat pentru că niciun candidat nu a fost înaintat la acestă funcţie.