Vladimir Voronin recidivează. A atacat dur jurnaliştii şi era cât pe ce să scape înjurături (VIDEO)
Liderul Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, este supărat rău pe unii jurnalişti. Preşedintele PCRM i-a criticat pe mai mulţi reprezentanţi ai presei atunci când ieşea de la şedinţa de astăzi a Legislativului.
După ce noua moţiune de cenzură împotriva Guvernului Leancă înaintată de PCRM nu a fost votată, Vladimir Voronin a evitat să facă declaraţii. El s-a arătat indignat de faptul că jurnaliştii încercau insistent să afle detalii despre următoarele acţiuni ale deputaţilor comunişti.
Mai mult, fostul preşedinte al Republici Moldova a avertizat jurnalistele că s-ar putea să le spună cuvinte şi mai urâte.
"Nu vorbesc cu niciuna dintre voi. Nu am stimă față de canalele pe care le reprezentați. Sunt canale vândute. Învățați-vă a vă comporta şi încercaţi să reflectați obiectiv ce se întâmplă în țară, în societate, în Parlament, cum trăiesc oamenii. Nu căscaţi gura înainte de a termina eu propoziţia, parcă sunteţi ciocănitoare. Voi spuneți minciuni 24 ore din 24 şi nu vreau să discut despre minciunile voastre", a declarat Voronin.
Publika.md aminteşte că nu este pentru prima dată când Vladimir Voronin înjură jurnaliştii sau atacă instituţii media.
În septembrie, liderul Partidului Comuniştilor s-a supărat pe jurnalişti, pentru faptul că l-au criticat, când s-a bâlbâit în timpul unui discurs stradal. Mai mult, preşedintele PCRM s-a adresat reprezentanţilor mass-media, folosind înjurături, în timp ce se afla într-o instituţie publică.
Iar în noiembrie anul trecut, liderul PCRM a înjurat reporterii Publika TV.
De altfel, fostul şef de stat este cunoscut pentru limbajul său colorat la adresa colegilor deputaţi sau la adresa jurnaliştilor. Anterior, un deputat a declarat că Voronin înjură parlamentarii pentru că vrea să fie cât mai exotic.