Voi finanţa toate formaţiunile care vor contribui la consolidarea democraţiei în ţară, susține Plahotniuc
Omul de afaceri Vladimir Plahotniuc este gata să finanţeze campania electorală a Partidului Democrat din Moldova. Totodată, nici Partidul Comuniştilor în frunte cu Vladimir Voronin nu ar face o excepţie, dar cu câteva condiţii. Vladimir Plahotniuc a făcut aceste declaraţii la emisiunea Fabrika.
Vladimir Plahotniuc susţine că este gata să sprijine toate partidele democratice din ţară.
La începutul lunii august, preşedintele democraţilor, Marian Lupu, a recunoscut, la emisiunea Fabrika, că Vladimir Plahotniuc a finanţat indirect campania electorală a formaţiunii sale.
Întrebat de prezentatoarea emisiunii Fabrika, Natalia Morari, pe cine vede ca viitor preşedinte al ţării, Vlad Plahotniuc a răspuns că speră şi crede că Marian Lupu va câştiga alegerile. "În viziunea mea, el întruneşte cele mai bune calităţi ale unui preşedinte de ţară", a declarat omul de afaceri.
Totuşi, el a ţinut să menţioneze că apreciază şi calităţile altor contracandidaţi.
De aceeaşi părere este şi prietenul lui Plahotniuc şi ex-consilier al lui Traian Băsescu, Cozmin Guşă. "Pe Lupu îl consider, cu deprinderile pe care le are, un preşedinte foarte bun pentru cel puţin următorii 8 ani", a subliniat acesta.