Voie bună la hramul orașului din Căușeni: Creştinii ortodocşi de stil vechi îi cinstesc pe Sfinţii Apostol şi Pavel
Creştinii ortodocşi de stil vechi îi cinstesc astăzi pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Cu această ocazie în zeci de localităţi din ţară este şi zi de hram.
La Căuşeni, credincioşii au mers dis de dimineaţă la biserică pentru a asista la slujbă, iar spre seară au mers să chefuiască în centrul satului. Locuitorii satului au dansat şi s-au distrat pe cinste.
"Asta e sărbătoarea bisericii şi oamenii vin şi se întîlnesc aici toţi la biserică în cinstea.., azi îi hram şi oamenii hrămuiesc"
"La biserică am venit cu părinţii, mămica şi fraţii şi surorile"
"Prima se vine la biserică, apoi acasă cu oaspeţii, să fie masa binecuvântată de Domnul."
După slujbă unii oamenii s-au grăbit să sărbătorească hramul cu cei dragi, iar alţii s-au distrat în centrul satului alături de dansatori şi cu muzică bună.
" Azi am sărbătorit frumos, am avut musafiri asa că am petrecut bine, şi suntem foarte bucuroşi şi fericiţi."
"Am început-o aşa mai simplu, pe urmă am cântat, ne- am veselit şi la urmă am hotărât să venim la hora satului aici la stadion."
Nici cei mici nu au fost lipsiţi de distracţie, pentru ei au fost organizate diferite jocuri şi trânte. Victor Andrian este câştigătorul din acest an la trântă, băiatul a luat un cocoş care a fost şi premiul mare.
"Nu prea greu a fost, am fost la competiţii mai puternice decât aici. Mă antrenez foare mult, sper ca anul acesta să mă duc la Chişinău, la liceul sportiv", a spus câştigătorul la trântă, Victor Andrian.
La hramul oraşului Căuşeni au venit şi agenţi economici care şi-au prezentat produsele. Unul dintre ei este Ilie Gogu care are o afacere profitabilă vinicolă din anul 2007.
"În primul rând este o pasiune faţă de vinuri de a produce vinuri, de a prduce calitate, de a pune suflet în ele Anul acesta am început exportul în Germaia şi România", a afirmat antreprenorul, Ilie Gogu.
Hramul se va încheia cu un concert la care vor cânta interpreţii autohtoni, iar supriza serii va fi grupa Propaganda din Rusia.