Voie bună și surprize în satele Soltănești și Seliște din Nisporeni. Localnicii au sărbătorit hramul
Creștinii ortodocși au marcat Duminica mare respectând datinile străvechi, iar în câteva localități din țară a fost sărbătorit hramul. În satele Soltănești și Seliște s-a dansat şi s-au încins grătare.
În Soltăneşti, oamenii s-au adunat pe stadionul din localitate şi au urmărit un meci de fotbal. Seara, a fost organizat un concert de excepţie.
Autorităţile au pregătit pentru localnici 70 de kilograme de frigărui şi mici, care au fost împărţite gratis:
"Foarte bun. Nici nu ne-am aşteptat că va fi aşa frumos."
"Ani întregi nu am avut noi organizat. Dumnezeu să le deie bucurie."
La sărbătoare au participat și oaspeţi de onoare - liderii Partidului Democrat.
"Am venit cu câteva cadouri. În primul rând acolo unde o să decideți o să punem un teren de joacă pentru copii. Din câte a spus și domnul primar aveți o problemă cu scările de la biserică și pavajul în fața scărilor. Ne apucăm și le facem și pe astea", a declarat Vlad Plahotniuc, preşedintele PDM.
"Recunosc că sunt pentru prima dată aici și îmi pare foarte rău că nu am mai fost. Mulțumesc domnule primar că m-ați invitat fiindcă văd într-adevăr oameni deosebiți, oameni frumoși, oameni gospodari și cu o dispoziție bună", a menționat Andrian Candu, preşedintele Parlamentului.
"Am venit cu drag, pentru că de fiecare dată pe meleagurile nisporenilor am găsit oameni deosebiți, oameni cu un deosebit cult al familiei, cu un cult deosebit al gospodăriei și desigur că oameni foarte muncitori", a declarat Pavel Filip, premier.
Ulterior, oamenii au ținut să facă poze cu președintele PDM, Vlad Plahotniuc. Localnicii au spus că implicarea democraţilor în viața satului se simte și se vede.
"Ne bucurăm că avem un om, care răspunde de raionul Nisporeni şi face foarte lucruri bune pentru toate satele din raionul Nisporeni."
"Ziua aceasta e foarte importantă. Eu de 15 ani sunt primar și petrecem în fiecare an, dar sărbătoarea de astăzi Hramul satului şi Duminica mare va fi deosebită", a spus Nicolae Vasilache, primarul satului Soltăneşti.
Sărbătoare mare a fost și în satul Seliște. Bărbaţii şi-au măsurat puterile la trântă. Învingător a ieșit un tânăr de 25 de ani.
Copii s-au distrat în spaţiile de joacă special amenajate:
"Este foarte bine. Ne-am dat la topogan. Este foarte bine și sper că o să mai facă așa ceva."
Și în această localitate Vlad Plahotniuc, Andrian Candu și Pavel Filip au fost oaspeți speciali.
"Cunosc pământurile acestea și sunt atașat de meleagurile acestea sentimental. Tot timpul m-am străduit să fiu alături de oamenii de aici inclusiv de seleșteni. Chiar pot să vă spun că țin minte când plecam la Chișinău, tot timpul era oprire aici în deal unde intrau seleștenii în autobuze", a menționat Vlad Plahotniuc, preşedintele PDM.
"Este foarte frumos să vii de hram, de sărbătoare să faci cadouri, să vorbești cu oamenii, dar la fel de important poate chiar în fiecare zi să devină într-o oarecare măsură o mică sărbătoare cu realizările frumoase, indiferent că vorbim de drumuri sau de apeducte", a declarat Andrian Candu, preşedintele Parlamentului.
"Desigur că, cunoscându-l pe domnul Vlad Plahotniuc, care este pornit de aici de pe pământurile nisporenilor, cât de muncitor este, îmi închipui că toți locuitorii din Nisporeni sunt tot așa de muncitori", a spus premierul Pavel Filip.
Localnicii au făcut cozi pentru a se fotografia cu cei trei oaspeţi. Oamenii i-au mulțumit lui Vlad Plahotniuc pentru ajutor:
"E frumoasă surpriza. Lumea are încredere în el."
"Mulțumim, chiar au fost la noi de duminica mare. Suntem bucuroși că l-am văzut."
Conducerea PDM le-a promis sătenilor că va construi un teren de joacă pentru copii și unul de sport pentru adulţi.
Social
- Zilele oraşului Nisporeni. Programul evenimentelor dedicate împlinirii a 400 de ani de la fondarea localităţii
- Zilele oraşului Nisporeni. Sute de oameni au mers la biserică pentru a se ruga pentru sănătate şi pace în ţară
- CONCERT DE EXCEPŢIE şi un GRANDIOS FOC DE ARTIFICII la Nisporeni. Vlad Plahotniuc, Andrian Candu şi Pavel Filip au făcut băi de mulţime
- ATENȚIE! Întreruperi de curent în toată țara. Unde și în ce zile va fi sistată lumina