Volkswagen, Mercedes și BMW, în centrul unui nou scandal care ia amploare. Efectele emisiilor diesel, studiate pe oameni
Publicația Stuttgarter Zeitung citează un raport al unui grup de cercetare numit Grupul European de Cercetare pentru Mediu și Sănătate (EUGT) care a efectuat un studiu pe oameni la o clinică utilizată de Universitatea din Aachen (Germania).
În cadrul acestui studiu, 25 de tineri au inspirat de bună voie diverse concentrații de dioxid de azot (NO2) timp de mai multe ore, iar raportul final arată că cercetătorii nu au detectat niciun efect asupra sănătății acestora.
Grupul EUGT a fost fondat de Volkswagen, Mercedes și BMW în anul 2007, iar cei trei constructori au oferit finanțare pentru activitatea cercetătorilor. Totuși, producătorii susțin că nu au avut nicio influență și nu erau la curent cu metodele aplicate de cercetători în cadrul studiilor derulate în cei 10 ani de existență ai grupului, care a fost închis în 2017.
Informația publicată de Stuttgarter Zeitung vine la doar câteva zile după ce New York Times a relatat că cei trei constructori au finanțat în 2014 un studiu pe 10 maimuțe derulat în Statele Unite pentru identificarea efectelor emisiilor motoarelor diesel.
Cei trei constructori condamnă testele pe oameni
Constructorii au reacționat rapid la anchetele derulate de New York Times și Stuttgarter Zeitung. Automotive News citează un comunicat trimis prin email de Mercedes-Benz în care constructorul a condamnat în termeni duri experimentele derulate în cadrul grupului.
"Suntem consternați de amploarea testelor și de implementarea lor. Nu am avut nicio influență asupra studiului și promitem să facem o investigație. Condamnăm experimentele în cei mai duri termeni", precizează Mercedes.
Volkswagen a transmis de asemenea un comunicat în care face însă referire doar la testele derulate pe maimuțe. "Ne cerem scuze pentru acest gest greșit și pentru lipsa de judecată a persoanelor implicate. Suntem convinși că metodele științifice alese atunci au fost greșite. Ar fi fost mai bine ca acest studiu să nu fi avut loc", menționează Volkswagen.
De asemenea, BMW susține că nu a efectuat niciun test cu oameni sau animale și dezaprobă ferm aceste practici.
"BMW Group nu efectuează astfel de teste pe animale sau oameni. BMW Group nu a participat în studiile menţionate şi se distanţează ferm de aceste studii. De aceea, nu putem comenta suplimentar despre detaliile, durata sau obiectivul acestor studii. BMW Group nu îşi bazează în niciun fel proiectarea şi construirea automobilelor sale pe studii realizate de EUGT", a afirmat oficialii BMW.
Ipoteză despre scopul testelor
Dioxidul de azot (NO2) inspirat de cei 25 de tineri este un gaz toxic care face parte din categoria oxizilor de azot, notați în mod generic cu NOx. Oxizii de azot s-au aflat în centrul celebrului scandal Dieselgate, întrucât cantitățile emise de unele motoare diesel au depășit cu mult limita maximă de 80 miligrame pe kilometru stabilită prin lege.
La vremea scandalului Dieselgate, cercetătorii au evidențiat că oxizii de azot au efecte negative asupra sănătății oamenilor. Prin urmare, în lumina noului scandal, există posibilitatea ca testele efectuate pe oameni să fi avut rolul de a evidenția concret efectul dioxidului de azot (NO2) asupra sănătății.
- Scandalul emisiilor diesel: Volkswagen îşi cere scuze pentru că a folosit maimuţe pentru a studia efectul acestora
- GROAZNIC! 10 maimuţe au fost folosite de Volkswagen la testarea emisiilor de carbon. Reacţia companiei germane
- FENOMEN ASTRONOMC RAR în noaptea de 31 ianuarie. Luna va oferi pământenilor un spectacol fascinant. Ce spun cercetătorii