Volkswagen şi Microsoft lucrează la o nouă interfaţă media
Gigantul american Microsoft a semnat un parteneriat cu germanii de la Volkswagen pentru a dezvolta o nou interfaţă media destinată modelelor produse de nemţi. În trecut, gigantul software a mai colaborat cu italienii de la Fiat pentru dezvoltarea platformei Blue&Me. De asemenea, Microsoft s-a aflat şi în spatele pachetului "Sync", cu ajutorul căruia posesorii modelelor Ford îşi uşurează viaţa la volan, scrie Automarket.ro.
De această dată, americanii vor să fie promotorii noii generaţii de sisteme multimedia din automobile, iar pentru aceasta vor lucra alături de E.solutions, furnizorul de software al celor de la Volkswagen. Aceştia din urmă vor beneficia de tehnologia Extended File Allocation Tabel (exFAT) şi astfel vor putea crea noua interfaţă media. Tehnologia fişierelor de stocare oferă un mare salt în ceea ce priveşte cantitatea de informaţie ce poate fi înmagazinată de o gamă largă de electronice şi totodată măreşte viteza cu care acestea pot fi accesate.
Astfel, proprietarul automobilului poate transfera un film de pe orice dispozitiv portabil mult mai rapid. De asemenea, Volkswagen lucrează la o nouă platformă media care să ofere un meniu mult mai vast în ceea ce priveşte informaţia şi elementele de amuzament.