Volkswagen Transporter aniversează 65 de ani de la prima sa apariţie
Van-ul Transporter de la VW a împlinit recent frumoasa vârstă de 65 de ani. Vehiculul este în continuare unul dintre modelele iconice atât din istoria Volkswagen, cât și a întregii industrii auto, notează autostrada.md.
Istoria van-ului Volkswagen Transporter începea în 1947, de la schița făcută de o persoană cu numele Benu Ponu. Acea imagine se baza pe nimic altceva decât pe legendarul VW Beetle. Tot de la Beetle van-ul prelua motorul de 1.1 litri și 24 de cai putere, generația T1 fiind în stare să transporte până la 8 persoane sau un volum foarte mare de bagaje.
Acel vehicul era numit Bulli, iar peste Ocean era exportat cu numele Microbus. Evenimentele istorice din acea perioadă alături de lipsa unei alternative pe piață i-au permis lui T1 să devină un vehicul iubit de foarte mulți cumpărători, cererile fiind într-atât de mari încât Volkswagen a trebuit să deschidă o uzină specială doar pentru producția lui, în 1956.
În total, timp de 65 de ani germanii au vândut peste 11 milioane de van-uri, astăzi modelul fiind numit Transporter, iar în viitorul foarte apropiat avem toate șansele să primim o nouă generație, dotată cu cele mai moderne tehnologii și desenată conform limbajului actual al companiei Volkswagen.