Volodimir Zelenski se va adresa azi Consiliului de Securitate al ONU
Președintele ucrainean se va adresa marți Organizației Națiunilor Unite, în cadrul unei reuniuni de urgență a Consiliului de Securitate. În discursul pe care l-a ținut în cursul nopții, Volodimir Zelenski a promis că toate crimele de război comise de forțele ruse împotriva civililor din orașele Ucrainei vor fi documentate.
Procurorii vor face tot posibilul pentru a-i identifica pe autorii atrocităților, a mai spus liderul de la Kiev. Pentru asta, Ucraina va colabora cu Uniunea Europeană și instituțiile internaționale, în special Curtea Penală Internațională, scrie Digi24.
Zelenski a acuzat regimul lui Vladimir Putin că a organizat o operațiune de „propaganda” pentru a pune la îndoială informațiile conform cărora civili ucraineni au fost uciși de forțele sale.
„Trebuie să fim, de asemenea, conștienți de faptul că, după uciderile în masă de civili, dezvăluite în regiunea Kiev, invadatorii pot avea o atitudine diferită față de crimele lor. Deja lansează o campanie falsă pentru a-și ascunde vinovăția cu privire la uciderile în masă ale civililor din Mariupol. Vor da zeci de interviuri, vor face înregistrări reeditate și vor ucide oameni special pentru a face să pară că au fost uciși de altcineva. Ei au folosit aceeași tactică atunci când ocupanții au doborât un Boeing malaezian deasupra Donbasului. Au dat vina pe Ucraina. Au venit chiar cu diverse teorii ale conspirației.”, a adăugat el.
El a cerut liderilor occidentali să impună noi sancțiuni regimului lui Vladimir Putin, spunând că acestea „trebuie să fie puternice”.