Voluntar PEDOFIL. Un bărbat făcea schimb de materiale obscene cu un copil pe Internet
Un bărbat bănuit de pedofilie a fost prins de polițiștii bucureșteni, după un schimb de mesaje și imagini pornografice cu un băiat de 8 ani, pe internet.
Individul este din Voluntari iar magistrații au dispus împotriva lui măsura arestului la domiciliu. Locuința suspectului din Voluntari a fost percheziționată de polițiști și procurori, marți, în vederea descoperii de probe privind activitățile ilicite cu conținut sexual, desfășurate în special pe rețelele de socializare, informează libertatea.ro.
Oricum, anchetatorii strânseseră date despre activitatea sa încă de la sfârșitul lunii decembrie, când a fost depusă plângerea penală. Poliția a fost sesizată pe 30.12 de familia băiatului de 8 ani, care îi descoperise activitatea online.
"În fapt, la data de 30.12.2018, Secţia 19 Poliţie a fost sesizată cu privire la faptul că un minor de 8 ani a purtat mai multe conversaţii, prin intermediul unei reţele de socializare, cu un bărbat necunoscut, în cuprinsul cărora şi-au trimis reciproc poze şi filmări cu caracter pornografic explicit", arată Poliţia Capitalei într-un comunicat.
Dosarul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5. Suspectul de activități de pedofilie, un bărbat de 31 de ani din localitate, a fost audiat la Secția 19 iar magistrații Judecătoriei Sectorului 5 au dispus măsura arestului la domiciliu.
ROMÂNIA - UE
- Momente de groază pentru un bărbat, care a mâncat CÂRNĂCIORI cu "umplutură" neobişnuită: "Putea să-mi perforeze intestinele"
- Mesajul EMOŢIONANT pe care fetiţa unui pompier l-a scris tatălui său, plecat de acasă: "Te iert pentru că oamenii te iubesc"
- Miniştrii justiţiei şi cei ai afacerilor interne din statele membre UE vin la Bucureşti pentru reuniunea informală JAI