Volvo lansează anul viitor C30 cu cinci uşi şi XC30
Volvo are în plan extinderea gamei lui C30 cu o variantă în trei uşi, botezată C30, şi o declinare cu gardă la sol mai generoasă, botezată XC30. Rivalul lui Audi A3 va fi expus în premieră mondială în cadrul Salonului Auto de la Geneva, în luna martie a acestui an.
Volvo nu se va opri însă aici, suedezii fiind ispitiţi şi de ipoteza unui SUV de mici dimensiuni, capabil să preia platforma aceluiaşi C30. Compactul at putea da naştere unui model 4x4, botezat sugestiv XC30, al cărui debut nu este programat mai devreme de toamna anului viitor, cel mai probabil în cadrul Salonului Auto de la Paris.
Cele două premiere pe care le pregăteşte Volvo cu ajutorul chinezilor de la Geely răsucesc şi mai tare cuţitul în rana conaţionaluui Saab, care încă se zbată să supravieţuiască.