Vom avea Android în maşină! Pe ce automobile apare prima dată
Parteneriatul celor două companii va fi anunţat cel mai probabil săptămâna viitoare la Las Vegas, în cadrul CES 2014. Noul sistem va face posibilă integrarea aplicaţiilor disponibile în acest moment, dar pe smartphone-uri şi tablete. Pentru început, Google şi Audi se vor concentra în special pe aplicaţiile de muzică, pentru navigare şi de socializare.
Noul sistem de entertainmnet reprezintă replica Google la mişcarea celor de la Apple care au anunţat în vara lui 2014 ca iOS 7 va putea fi folosit şi ca sistem de infotainment în maşină, integrând perfect funcţionalitatea unui iPhone, iPod sau iPad. De atunci, Apple a semnat mai multe parteneriate cu BMW, Mercedes, Ferrari, Honda, Nissan, Hyundai, Kia şi Infiniti.
Parteneriatele Apple nu au mai lăsat mult spaţiu de manevră celor de la Google, care au fost nevoiţi să se îndrepte prima dată către singurul producător de maşini de lux (cu volum mare de vânzări) rămas disponibil). Google şi Audi vor avea însă şi două atuuri. Spre deosebire de iOS, sistemul Android ce va fi disponibil pe noile Audi va rula pe componente hardware dedicate. În plus, Google va pune la bătaie şi experienţa dobândită în urma testelor făcute cu maşinile capabile să meargă fără şofer.
Vestea proastă e că această tehnologie ar putea debuta pe maşini cel mai devreme peste 5 ani (într-o estimare optimistă), având în vedere ciclul de reînnoire a tehnologiei de pe autovehicule, a normelor de siguranţă şi a testelor mult mai drastice pe care va trebui sa le treacă noul sistem infotainment. Tot la CES 2014 am putea vedea şi alte tehnologii care vor fi integrate pe maşini, cel mai probabil sisteme noi de avertizare sau aplicaţii pentru infotainment.