"Vom găsi vinovaţii!" Dorin Drăguţanu a solicitat o analiză FMI în cazul BNM
Dorin Drăguţanu a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, în care şi-a anunţat demisia din fruntea BNM, că într-o discuţie pe care a avut-o cu preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a făcut o solicitare către FMI de a organiza o analiză la Banca Naţională.
Conducerea Băncii Naționale a Moldovei A DEMISIONAT! Aceștia acuză PRESIUNILE POLITICE
Drăguţanu declară că, împreună cu toată conducerea, a luat această decizie în urma presiunilor politice, iar pentru a demonstra că BNM şi-a îndeplinit obligaţiunile, acesta a solicitat o analiză din partea FMI.
"Am tăcut mult timp şi ne-am ales cu o imagine negativă. Am discutat anterior cu preşedintele Parlamentului să fac o solicitare ca FMI să vină cu o analiză în cazul Băncii Naţionale. Noi avem nevoie de această evaluare independentă şi apoi vom găsi vinovaţii. Cu mâna pe inimă sunt liniştit şi ştiu că această evaluare va avea loc şi va demonstra cine a fost implicat în această schemă frauduloasă", a declarat guvernatorul demisionat al BNM, Dorin Drăguţanu.
"Dacă nu demisionăm lăsăm ca argumentele lor să aducă prejudiciu Băncii Naţionale. Timpul va arata ce a stat în spatele acestor atacuri. Pentru asta mai trebuie puţină răbdare. Investigaţia Kroll va arată cine a furat banii şi cum, iar analiza FMI va arăta cum a funcţionat Banca Naţională", a mai declarat Drăguţan.
PUBLIKA.MD aminteşte că guvernatorul BNM, Dorin Drăguţanu, a demisionat. Anunţul l-a făcut chiar el în cadrul unei conferinţe de presă. Acesta și-a prezentat demisia împreună cu întreaga conducere a Băncii Naționale. Dorin Drăguţanu susține că și-a prezentat demisia la presiunile unor politicieni.