Vor cădea din cer pe pământ! Fenomenul misterios care va avea loc în noaptea de 13 spre 14 decembrie
O ploaie de meteoriţi, supranumită "Geminide", va avea loc în acest weekend, parte a unui fenomen astronomic considerat "misterios" de oamenii de ştiinţă, întrucât stelele căzătoare care vor putea fi văzute în noaptea de 13 spre 14 decembrie provin dintr-un asteroid, scrie antena3.ro.
"Geminidele sunt preferatele mele, deoarece ele sfidează orice explicaţie", a declarat Bill Cooke, astronom la NASA.
Astronomii au identificat abia recent cauzele care stau la baza acestei ploi de meteoriţi, în ciuda faptului că au avut posibilitatea de a o observa şi studia încă din 1862.
Abia în 1983 satelitul IRAS, lansat de NASA, a contribuit la depistarea sursei misterioase a Geminidelor - un corp ceresc mic, teluric, denumit 3200 Phaeton. Cele mai multe ploi de meteoriţi se produc atunci când particulele lăsate în urmă de o cometă cad pe Pământ şi ard în armosfera terestră. Rezultatul acestui proces: apariţia "stelelor căzătoare".