Vor fi întâlniţi de armata americană: Mii de refugiaţi din Honduras vor să ajungă în SUA
Mii de refugiaţi din Honduras, care formează o coloană amorfă pe străzile latino-americane, se îndreaptă spre Nord şi vor să ajungă în Statele Unite. Oamenii dorm sub cerul liber şi se alimentează "cu ce găsesc" anunţă ria Novosty.
Aceştia au pornit caravna pe 13 octombrie din oraşul San Pedro Sula şi au traversat aproximativ 300 de kilometri pe jos, iar la moment refugiaţii se află în Mexic. Cetăţenii Hondurasului se deplasează spre Statele Unite, unde speră să găsească azil şi locuri de muncă.
În acest context, autorităţile americane bat alarma. Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a denumit acest eveniment "un pericol pentru securitatea naţională" şi promis să trimită armata americană în întâmpinare, ca să-l stopeze. La faţa locului au ajun deja mai multe trupe de poliţişti. Trump a învinuit democraţii, care conform oficialului a întreprins "cea mai grandioasă măsură în PR", fapt condiţionat de alegerile intermediare pentru Congresul SUA, care urmează să aibă loc la sfârşit de an.
Publika aminteşte că la momentul actual, Honduras este una dintre ţările cu cel mai jos nivel de trai de pe continentul american, cu o rată mare a şomajului şi a criminalităţii. Din datele preliminare, mişcarea masei de refugiaţi nu a fost una organizată şi şi-a mărit număr participanţilor după principiul avalanşei.
- SUA l-au invitat pe preşedintele rus Vladimir Putin să întreprindă o vizită la Washington
- Mobilizare de amploare în Statele Unite. Este căutat individul care expediază pachete explozive mai multor personalităţi
- Caravana migranților: Pe podul de frontieră care leagă Guatemala de Mexic AU AVUT LOC COICNIRI (VIDEO)