Vor învăţa prin joc. În satul Logăneşti, Hânceşti a fost deschisă o ludotecă pentru copii
Embed:
Copiii din satul Logăneşti, raionul Hânceşti, au un loc unde pot învăţa prin joc. Aici a fost inaugurată o ludotecă, un centru de dezvoltare în care micuții au parte de mai multe activităţi de logică, lectură sau artă.
Copii prezenți la deschidere au rămas foarte de impresionați de noul loc de joacă.
"Am venit la Ludotecă pentru că sunt multe jucării. Ne jucăm împreună și este foarte bine. Este foarte colorat aici", a spus un copil.
"Eu am venit să mă joc. Jocul meu preferat este unul cu roșu și albastru care te întinzi", a completat un alt copil.
Localnicii au ajutat la reparație ,curățenie și aranjamente. Părinții sunt mulţumiţi că cei mici au posibilitatea să își dezvolte capacitățile prin jocuri.
"Îmi pare foarte bine că o făcut așa ceva pentru copii noștri. Se vor juca. O să fie bine. Da foarte mult cu cinci copii e foarte greu", a spus o localnică.
"Sunt chiar și jocuri destul de distractive destul de care să le dezvolte destul de tare fantezia copiilor. Și chiar mă gândeam unde erau oare jocurile când eram noi copii mici", a spus o femeie.
"M-am bucurat foarte mult pentru acestă bunătate care s-a făcut pentru copii noștri. Sunt și cărți cu povești și jocuri diferite2, a completat o altă femeie.
Inițiativa îi aparţine Victoriei Morozov , care este voluntar în cadrul "The Moldova Project". Cu susţinerea moldovenilor stabiliți în Statele Unite și a mai multor organizații neguvernamentale, tânăra a reușit să adune bani pentru deschiderea centrului.
"A venit cumva ideea de la noi toți să creăm această Ludotecă pentru ca copii din comunitate să poată să se joace. O sală în care o să fie animație socio-educativă în care copii pot să vină să se joace liber, detașați, să aibă acces la adulți, adulții să ii devină parteneri de joc și în final să fie fericiți", a declarat Victoria Morozov, voluntar.
Autoritățile locale au oferit tot sprijinul necesar voluntarilor.
"Înțelegeți că educația mult face? Ei nu știau că trebuie să se joace sau că trebuie să se joace într-un loc curat. Ei nu știau că are nevoie de gîndire logică. Și vă spun cînd au intrat în acest proiect aceste familii, eu am cum văzut s-a schimbat mentalitatea la părinți, la copii. Și am văzut părinți care au trecut de la o etapă la alta", a spus primarul satului Logănești, Valentin Danu.
În Moldova, în prezent, sunt șapte ludoteci.