VOR PĂMÂNTUL ÎNAPOI. Oamenii din Ialoveni cer returnarea terenului dat în gestiunea Institutului de Cercetări Științifice pentru Viticultură și Vinicultură
Oraşul Ialoveni își vrea pâmântul înapoi. Este vorba despre un teren de peste 160 de hectare, situat la periferia localităţii, care a fost dat în gestiunea Institutului de Cercetări Ştiinţifice pentru Viticultură şi Vinicultură.
Porţiunea de pământ a fost oferită în anul 1991 şi, de ani buni, stă în paragină. Pentru a rezolva problema, aleşii locali au apelat la ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Monica Babuc.
Potrivit documentelor, lotul a fost oferit pentru zece ani. Mai mult, institutul se află în proces de insolvabilitate.
"Aceste terenuri stau în paragină de mulţi ani, că noi nu deranjam pe nimeni, dacă ele erau prelucrate, dar în momentul în care ele stau de ani buni în paragină de face să ne întoarcem pământul înapoi", a menţionat Lilian carmanu, preşedintele raionului Ialoveni.
Administraţia din Ialoveni intenţionează să construiască un nou cartier pe acest teren şi să ofere loturi tinerelor familii. Asta în condiţiile în care numărul locuitorilor creşte şi este nevoie de extinderea oraşului.
"Sunt peste 1.000 de cereri privind alocarea terenurilor pentru construcţia caselor de locuit. Această problemă este foarte stringentă, din lipsa de terenuri aceste cereri rămân nesoluţionate", a precizat Sergiu Purcica, consilier al oraşului Ialoveni.
"Populaţia este mult mai mare decât, să zicem, acum zece ani şi trebuie să ne dezvoltăm, să ne mai lărgim, dar de unde dacă pământurile nu-s?", a subliniat Victor Gonţa, consilier al oraşului Ialoveni.
Ministrul Educaţiei a declarat că urmează să fie elaborată o iniţiativă legislativă, care să facă posibilă recuperarea terenului.
"O să discutăm, în primul rând, cu colegii noştri din Parlament, pentru că este vorba despre modificarea unei legi şi vom vedea cine lansează o iniţiativă legislativă. După aceea, Guvernul trebuie să ofere un aviz consolidat acestei iniţiative", a precizat Monica Babuc, ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării.
Institutului de Cercetări Ştiinţifice pentru Viticultură şi Vinicultură mai are terenuri în gestiune şi în alte localităţi, cum ar fi Stăuceni, Criuleni sau Chetrosu. Şi aceste loturi stau în paragină.
Social