Vor protecție de la Putin! Scrisoarea de la Tiraspol care va ajunge în mâinile liderului de la Kremlin
Reprezentanţii a 66 de organizaţii publice din regiunea transnistreană au hotârât să solicite protecţia preşedintelui rus Vladimir Putin în cazul unei ameninţări externe, relatează Sputnik. Oficialii transnistreni au redactat, în cadrul unei întâlniri oficiale, un text care va fi transmis lui Putin până la 1 iunie prin intermediul liderului de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, transmite antena3.ro.
"Dorim să solicităm ajutorul preşedintelui Vladimir Putin în cazul unor ameninţări externe, el fiind cel care poate garanta pacea teritoriului transnistrean şi ar putea lua toate măsurile necesare: politice, diplomatice, economice sau de sancţionare şi, desigur, în cazul unor ameninţări, el poate lua şi alte măsuri care pot fi necesare", a declarat şefa Uniunii Naţionale a femeilor din Transnistria.
Oficialii transnistreni şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la situaţia politică a regiunii, precizând că se tem de o posibilă activare a forţelor NATO în Moldova.
"Suntem blocaţi din toate părţile, atât dinpre Moldova, cât şi dinpre Ucraina – pentru prima oară în ultimii 25 de ani", a precizat preşedintele Uniunii moldovenilor din Transnistria, Valerian Tulgara.
Transnistria, regiunea din stânga Nistrului cu o populaţie predominantă rusă şi ucraineană, şi-a proclamat independenţa faţă de Republica Moldova în 1990.