Chinezii îşi doresc să facă din ţara lor o forţă de invidiat în fotbal. În acest sens Federaţia Chineză de Fotbal a făcut o selecţie printre cei mai talentaţi fotbalişti și
55 dintre aceştia au fost trimişi pentru un timp îndelungat într-o tabără militară. În urma acestei decizii, cel mai mult au de suferit cluburile profesioniste.
"Toate cluburile se află într-o situaţie dificilă, deoarece vom pierde fotbalişti importanţi până la sfârşitul sezonului. Este o situaţie specială, dar nu este una normală", a menţionat Roger Schmidt, antrenor Beijing Sinobo.
Aceeaşi metodă a fost implementată anterior de mai marii sportului chinezesc în genurile de sport sărituri în apă, ping-pong şi canotaj academic. Autorităţile au selectat cei mai buni atleţi în aceste discipline, i-au trimis într-o tabără militară şi această metodă a dat roade. China a obţinut mai multe titluri olimpice anume în aceste discipline.
Chiar dacă are o competiţie internă de fotbal destul de competitivă, China nu a mai obţinut calificarea la un turneu final de Campionat Mondial din anul 2002.