Vor să-şi recucerească clienţii! Anunţul REVOLUŢIONAR făcut de cei de la Volkswagen
Dieselgate generează schimbări importante în strategia Volkswagen. Nemții vor chipa toate motoarele diesel cu tehnologii noi și vor lansa o versiune electrică a viitorului Phaeton, scrie automarket.ro.
Începând cu acest an, toate produsele din gama europeană și americană echipate cu unități pe motorină vor fi echipate cu filtre SCR sau AdBlue pentru reducerea emisiilor. Germanii susțin că vor folosi "cele mai bune tehnologii de protecție a mediului".
De asemenea, platforma MQB, răspândită deja la nivelul întregului grup, va fi dezvoltată în continuare pentru a putea suporta versiuni hibride plug-in. Acestea vor beneficia de un motor electric de 48 de volți, disponibil alături de motoare eficiente pe benzină, motorină sau CNG. Tot această platformă va servi și pentru vehicule electrice a căror autonomie va ajunge la 300 de kilometri.
Pe lângă platforma MQB va mai exista o arhitectură electrică nouă, botezată MEB, destinată vehiculelor compacte de pasageri și vehiculelor utilitare. Aceasta va fi standardizată pentru a putea fi adaptată pe mai multe tipuri de caroserie și va putea garanta mașinilor o autonomie cu zero emisii, cuprinsă între 250 și 500 de kilometri.
Marea noutate îl privește însă pe Phaeton, vârful de gamă al brandului Volkswagen, așteptat să revină pe piață de mai mulți ani. Pentru că predecesorul a fost un promotor al noilor tehnologii, Volkswagen a regândit nivelul de echipamente, tocmai pentru ca noul Pheton să fie un conglomerat al viitoarelor tehnologii așteptate în gama VW.
Mai mult, Phaeton va servi ca exemplu și în ceea ce privește soluția alternativă de propulsie, Volkswagen plănuind un sistem electric, gata să ofere o autonomie generoasă, cel mai probabil apropiată de cei 500 de kilometri anunțați de viitorul Audi Q6.
Deși nu vehiculează o dată de lansare, Volkswagen susține că noul Phaeton va fi nava amiral pentru următorul deceniu, ceea ce ne face să ne gândim că un debut ar putea fi consemnat chiar în 2020, la începutul unui nou ciclu pentru VW.
- Va cădea pe 8 mai! Anunţul Agenţiei spaţiale ruse în legătură cu nava care s-a defectat în spaţiu
- Succesorul lui Peugeot 508 va primi un echipament cu tehnologii de conducere automată (FOTO)
- Surpriza pregătită de constructorii cehi: Skoda Superb Combi vine cu un portbagaj de 660 de litri
- OZN sau aparat de zbor? Imagini incredibile surprinse de americani în 1971 (FOTO)
- Procurorii olandezi: Bucăţi de rachetă BUK au fost găsite printre resturile avionului MH17 (VIDEO)
- O navă-dronă va traversa Atlanticul şi va efectua cercetări