VOR STA ANI GREI DUPĂ GRATII. Trei membri ai grupării "Kitaeţ", condamnați la închisoare
Trei persoane din organizația criminală "Kitaeţ" vor petrece următorii ani după gratii. Aceștea vor sta între 13 și 15 ani în închisoare, pentru comiterea infracțiunilor de jaf și șantaj, iar unul din trei, inclusiv, și pentru punerea în circulație a drogurilor în proporții deosebit de mari.
Inculpații cu vârstă cuprinsă între 33 și 38 de ani, din municipiul Chișinău, în luna iunie 2018, au intrat abuziv în casa unei persoane din Capitală cu scopul dobândirii ilicite a bunurilor acestuia, sub un pretext inventat, creându-i o datorie artificială, l-au deposedat de mijloace financiare în suma de 2 000 euro. În aceiași zi, în continuarea acțiunilor ilicite, victima a fost dusă într-un parc, unde inculpații, aplicându-i violența fizică, i-au cerut transmiterea mijloacelor financiare în sumă de încă 5 000 euro, în interesul trezoreriei clandestine "obșceac" a organizației criminale "kitaeț".
Ulterior, la 17 iulie 2018, după primirea unei tranşe din suma extorcată de bani, care a avut loc sub controlul organelor de drept, făptuitori au fost reținuți în flagrant.
Anterior, doi dintre inculpați au mai fost condamnați pentru infracțiuni similare.
Sentința pronunțată este cu drept de atac în condițiile legii.
- Carlos Ghosn a fost eliberat din închisoare, după ce a plătit o cauţiune de 4,5 milioane de dolari
- BUTINA, CONDAMNATĂ ÎN SUA. Rusoaica va sta 18 luni la închisoare pentru spionaj
- Julian Assange, condamnat la 50 de săptămâni de închisoare de un tribunal londonez
- Tentativa de omor din Cantemir: Trei bărbaţi vor fi judecaţi pentru organizarea crimei