Vor studii în limba maternă: Autorităţile de la Comrat cer ca unele materii să fie predate în limba găgăuză
În şcolile din Găgăuzia unele materii ar putea fi predate în limba găgăuză. Autorităţile de la Comrat au cerut Direcţiei Educaţie să elaboreze o programă şcolară în acest sens. Iniţiativa a stârnit, însă, nemulţumiri în rândul profesorilor.
Oficialii găgăuzi au venit cu această idee acum câteva săptămâni.
"Principalul scop este ca elevii să-şi cunoască limba, pentru ca aceasta să nu dispară, vedeţi că suntem puţini. Vrem ca tinerii să nu fie nevoiţi să plece, ci să rămână acasă şi să ne dezvolte Găgăuzia", a menţionat adjunctul başcanului Găgăuziei, Valeriu Ianioglo.
O Comisie urmează să aleagă specialiştii şi să decidă care materii vor fi studiate în limba găgăuză.
"Nu avem dreptul să greşim, trebuie să respectăm standardele educaţionale din Moldova. Copiii care vor absolvi instituţiile din autonomie, vor susţine aceleaşi examene ca şi elevii din toată ţara", a spus şeful Direcţiei Educaţie din Găgăuzia, Ver Balova.
Elevii şi profesorii au păreri diferite. Dacă unii sunt de acord cu studierea în limba găzăuză, alţii sunt de părere că nu există resurse pentru acest lucru.
"Limba găgăuză este limba noastră maternă. Cine altcineva să o dezvolte dacă nu noi?", a spus o femeie.
"Eu nu sunt de acord cu această decizie. Nu există resurse pentru asta şi nu suntem pregătiţi", a menţionat o femeie.
Oficialii de la Comrat nu ştiu, deocamdată, de câţi bani ar avea nevoie pentru punerea în practică a acestui proiect. Ministerul Educaţiei de la Chişinău a refuzat să comenteze iniţiativa autorităţilor din Găgăuzia.