Voronin acuză AIE că a profitat de lipsa PCRM din Parlament
Preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, acuză din nou Alianţa pentru Integrare Europeană. Potrivit liderului opoziţiei, AIE a profitat de lipsa comuniştilor la şedinţele Parlamentului şi a votat legi care nu corespund Constituţiei.
"Noi urmăream atent activitatea în plen a Legislativului. Nu suntem satisfăcuţi de acţiunile lor. Ei s-au folosit de lipsa noastră şi au adoptat multe legi care nu ţin de Constituţie. Au promovat decizii care le convin lor. Dacă ei sunt interesaţi să-şi rezolve problemele personale n-o să-i oprească nimeni", a declarat liderul PCRM.
Totodată, Voronin a menţionat că, AIE s-a folosit de lipsa comuniştilor de la şedinţele Parlamentului şi a început să le răpească deputaţii din formaţiune.
În concluzie, Vladimir Voronin a reiterat că PCRM nu va recunoaşte în continuare legitimitatea Parlament şi a preşedintelui Legislativului.
Astăzi fracţiunea PCRM a revenit în sala de şedinţe a Parlamentului, după un boicot de aproape jumătatea de an. La îndemnul preşedintelui Parlamentului, aceştia au fost întâmpinaţi cu aplauze de restul deputaţilor.