Voronin acuză guvernarea de "fascism economic" şi lipsă de soviste
Comuniştii acuză actuala putere de "fascism economic", dar şi că pregăteşte o reformă administrativ-teritorială care va închide o treime din numărul primăriilor. Potrivit preşedintelui PCRM, Vladimir Voronin, acest lucru va fi pus în practică după alegerile din 5 iunie. Desprea aceasta, a vorbit liderul comunist azi, 27 aprilie, în cadrul unei conferinţe de presă.
Comunistii au ajuns la această concluzie după ce au studiat Strategia Naţională de descentralizare a administraţiei publice locale.
Vladimir Voronin spune că Guvernul promite să reducă birocraţia prin reducerea numărului de funcţionari şi să economisească banii publici, dar în realitate distruge satele. "Satele noastre au o istorie aparte şi acestea nu trebuie atinse", a specificat Voronin.
Potrivit comuniştilor, reforma administrativ-teritorială presupune închiderea a circa 300 de primării în satele cu mai putin de 1500 de locuitori, iar după acestea vor urma şcolile şi spitalele. Liderul PCRM consideră, că în primul rând trebuie să fie redus aparatul Guvernului, unde sunt prea mulţi viceminiştri, ca să ajungă fotolii pentru toate partidele din Alianţa de guvernare.
"A face economii neglijând resursa umană, neglijând educaţia, ştiinţa, sistemul de sănătate reprezintă, de fapt, un adevărat fascism economic. Pentru a aplica o asemenea soluţie economică nu este nevoie nici de inteligenţă, nici de studii economice. Este suficient să fii o guvernare fără soviste şi bun simţ", a subliniat Voronin.
Menţionăm că Strategia Naţională de descentralizare a administraţiei publice locale a fost elaborată în 2010 şi este făcută publică pe site-ul Executivului.