Voronin crede că AIE va tărăgăna alegerile până la toamnă: Am putea înainta noi pe cineva VIDEO
Liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, spune că a fost surprins de decizia lui Marian Lupu de a nu mai candida la funcţia de şef al statului şi este de părere că, cei care stau în spatele preşedintelui PD, trebuiau mai demult să-şi dea seama că Lupu nu este dorit de nimeni, nici chiar de colegii săi din AIE.
"Noi nu mai credeam că el poate să conştientizeze că nimeni nu-l vrea în funcţia de preşedinte. Vedeţi cât timp a trebuit ca el să înţeleagă", a menţionat Voronin.
Preşedintele PCRM spune că fracţiunea sa trebuie să prelungească discuţiile cu AIE în vederea identificării unui candidat pentru fotoliul prezidenţial şi dacă acestea vor fi constructive, comuniştii vor vota şeful statului. "Noi vrem să participăm la vot", a mai subliniat comunistul.
Cu toate acestea, Vladimir Voronin nu exclude că AIE ar putea pregăti o capcană: "De ce Lupu nu a anunţat această decizie după primul eşec? Este aici o capcană, iar noi o vom depista". Voronin crede că deputaţii din AIE ar putea amâna alegerea preşedintelui până la toamnă, prin faptul că nu vor înainta un candidat.
În acelaşi context, liderul PCRM a precizat, însă, că şi partidul pe care-l conduce ar putea să înainteze un candidat pentru funcţia de şef al statului.
- Vladimir Voronin, semi-democraţi, polu-democraţi şi "deşovâi puti" pe care-l vrea PD VIDEO
- Filat optimist: Nu ducem lipsă de candidaţi
- Lupu: Preşedintele trebuie ales indiferent de format şi voturi, că toată opoziţia, că o parte din opoziţie, că Dodon, că fără Dodon
- Partidul Comuniştilor ar putea înainta un candidat la funcţia de şef al statului
- Urecheanu: M-aş descurca în calitate de președinte al Republicii Moldova