Voronin deranjat de "Soluţia" lui Dodon: Dacă va avea rezultate proaste, va fi o pată pe numele partidului
Liderul PCRM, Vladimir Voronin, "nu vede cu ochi buni" iniţiativele deputatului PCRM Igor Dodon, prin care acesta îşi promovează ideiile. Mai exact, Voronin este îngrijorat de rezultatele pe care le-ar putea obţine Dodon, odată cu lansarea Fundaţiei de Binefacere "Soluţia".
În cadrul unei emisiuni de la Euro TV, Voronin a declarat: "Nu mă deranjează că îşi face promovare singur. O să mă deranjeze rezultatele lui".
"Dacă nu va termina cu rezultate pozitive, o să fie afectată imaginea noastră, va fi o pată pe numele partidului. Lumea va spune că, uite, comuniştii nu pot face nimic nici împreună, nici singuri. Noi trebuie să lucrăm în echipă, pentru că aşa suntem consolidaţi", a spus Vladimir Voronin.
De asemenea, liderul PCRM a menţionat că în partid există o concurenţă, dar este una loială.
"Da, este concurenţă în partid. Aşa şi trebuie să fie. Dar eu nu am un favorit pe care să îl las la cârma formaţiunii. Nu am favoriţi, pentru că imediat s-ar simţi. Congresul PCRM va decide pe cine să aleagă preşedinte", a explicat fostul şef de stat.
Întrebat dacă PCRM ar avea nevoie de un rebranding, Voronin a răspuns: "Cei care vor să ne afecteze nouă imaginea, vor asta. Vor să ne ratăcim".
"Nu avem nevoie de rebranding. Cei care vor să ne distrugă, ne propun aşa ceva. Nu Dodon a venit cu aşa idee, el poate doar a repetat vreo prostie spusă de cineva, de cei care ne vor răul", a adăugat liderul PCRM, fără a explica cine sunt persoanele care vor să îi distrugă partidul.
Precizăm că, Igor Dodon şi-a lansat de curând Fundaţia de Binefacere "Soluţia". Potrivit deputatului comunist, organizaţia este una absolut apolitică şi are ca scop ajutorarea cetăţenilor din Chişinău, dar şi din întreaga ţară. Odată cu lansarea acesteia, Dodon spunea că prin intermediul fundaţiei "oamenii vor putea solicita asistenţă juridică gratuită pe probleme de prestare necalitativă a serviciilor", iar cei nevoiaşi vor putea primi şi ajutoare materiale.
- Dodon a găsit SOLUŢIA pentru întunericul din scările blocurilor
- "Dodon rămâne în PCRM. El vrea să-l convingă pe Voronin că e cel mai bun pentru a prelua rolul de lider al partidului"
- Dodon despre preluarea conducerii PCRM, furtunile din interiorul partidului şi rezultatele sondajului
- Voronin despre "unde va ajunge Dodon dacă va pleca din PCRM şi unde a ajuns Filat după ce a plecat din PD" VIDEO