Voronin despre psihicul liderilor AIE şi cum "ar fi explodat" Bumacov, dacă era PCRM la guvernare
Liderul PCRM, Vladimir Voronin, îşi face griji pentru psihicul liderilor Alianţei de guvernare. Acesta susţine că problemele pe care AIE le examinează drept prioritare ridică mai multe semne de întrebare. „La ei principala problemă e să-i dea lui Tarlev paşaport diplomatic, iar ministrul Agriculturii umblă pe la televiziuni în timpul secerişului. Asta în timp ce totul se usucă în ţară, cu 38 de grade la umbră”, a declarat Voronin, într-o conferinţă de presă.
Potrivit preşedintelui PCRM, liderii AIE se ocupă de probleme neînsemnate, iar pe cele de primă importanţă le trec cu vederea. „La ei principala problemă e să-i dea lui Tarlev paşaport, să se ducă cu avionul la meciul de la Kiev. Trei ani au umblat cu соска (în traducere din limba rusă: suzeta) în gură că nu avem preşedinte. Toţi au murit şi totul moare că nu e preşedinte. L-au găsit cu mare greu. Apoi i-a încurcat că nu avem legea antidiscriminare, pentru că forţa mişcătoare a Moldovei sunt lesbienele şi pederaştii. Cum vor avea aceşti albaştri şi rozove lege, cum va fi în Moldova fericire, bunăstare, libertate etc.”, a precizat Voronin.
În acest context, liderul comuniştilor îşi face griji pentru starea de sănătate a actualilor guvernanţi: „Poate să fie ceva cu sănătatea lor, îmi fac şi griji, cu aşa probleme, de aşa natură”.
Vladimir Voronin se arată nemulţumit şi de activitatea ministrului Agriculturii, Vasile Bumacov: „Trei săptămâni ne fugărim după Bumacov să vină la şedinţa fracţiunii şi să ne informeze despre securitatea alimentară. Trei săptămâni este ocupat, apare ba la o televiziune, ba la alta. Du-te băi la seceriş, care interviu când în ţară e seceriş? Şi apoi spun că noi am fost dictatori”.
Liderul PCRM spune cum ar fi procedat el dacă se întâmpla aşa ceva pe vremea când comuniştii erau la guvernare. „Eu, să fi fost el la televiziune când era secerişul, pe vremea când eram la guvernare, era şi televizorul să explodeze, şi Bumacov cu tot cu el sau cine era să fie atunci ministru”, a precizat Voronin.