Voronin, DEZVĂLUIRI SCANDALOASE: Nichiforciuc i-a propus Elenei Bodnarenco 300 de mii de euro pentru ca ea să treacă la PDM
Dezvăluiri scandaloase, făcute de preşedintele PCRM, Vladimir Voroni, în cadrul unei emisiuni la un post privat de televiziune. Liderul comuniştilor a declarat că democratul Eugeniu Nichiforciuc i-a propus fostului deputat PCRM Elena Bodnarenco 300 de mii de euro, chiar în timpul unei ședințe a Parlamentului, pentru ca ea să treacă la Partidul Democrat. Eugeniu Nichiforciuc nu a răspuns la apelurile şi mesajele reporterului nostru pentru a comenta acuzaţiile.
"În timpul ședinței, acest Nichiforciuc, obraznic, o agita pe Elena Bodnarenco și îi propunea 300 de mii de euro ca să treacă la ei, la democraţi. Eu m-am ridicat și i-am spus: capul tău o să fie strivit de masa aceasta", a menționat Voronin.
Ulterior, potrivit lui Voronin, fostul democrat Sergiu Sîrbu ar fi încercat să propună repetat banii lui Bodnarenco. Liderul PCRM afirmă că Bodnarenco a făcut depoziții în fața procurorilor împotriva lui Nichiforciuc și a lui Sîrbu.
Solicitată de Publika TV, Elena Bodnarenco a evitat să numească direct cine i-ar fi propus bani, dar confirmă că o asemenea propunere a existat.
"(reporter) - Este adevărat că aţi primit propunere de 300 de mii de euro de la Eugeniu Nichiforciuc chiar în timpul şedinţei Parlamentului? - Da, am avut propuneri, chiar în timpul şedinţei Parlamentului. - reporter) De la Nichiforciuc? - Mă întorc la ceea că nu vreau să prejudiciez anchetă. În ţara noastră nu poţi să te simţi în siguranţă, nu ştiu în ce măsură la noi lucrează legea privind protecţia martorilor", a precizat Bodnarenco.
Deputatul Sergiu Sîrbu neagă acuzaţiile, aduse de liderul PCRM, Vladimir Voronin. Mai mult el se arată nedumerit de faptul că în dosarul deschis de Procuratură nu figurează numele lui Nichiforciuc.
"Eu nu cunosc detalii despre acțiunile domnului Nichiforciuc. Dacă domnul Nichiforciuc cunoaşte ceva, atunci este foarte straniu, de ce în dosar sunt bănuit doar eu. Voi demonstra de cât absurde şi ridicole sunt învinuirile. Sunt multe încălcări de procedură, am contestat începerea urmării penale", a punctat Sîrbu.
Democratul Eugeniu Nichiforciuc nu a răspuns la apelurile şi mesajele noastre, pentru a comenta acuzaţiile lui Vladimir Voronin.
Dosarul privind cumpărarea deputaţilor a fost deschis în baza unui denunț depus de Vladimir Voronin. Liderul comuniștilor a dezvăluit că Sergiu Sîrbu i-ar fi propus 300 de mii de euro colegei sale de partid Elena Bodnarenco, doar ca aceasta să părăsească PCRM-ul şi să treacă la Partidul Democrat.