Voronin face dezvăluiri despe consilierul comunist acuzat de viol şi omor
Liderul Partidului Comuniştilor face dezvăluiri despre consilierul municipal acuzat de omor, Anatol Tofan. Voronin susţine că Tofan a fost, de fapt, o jertfă a tragicului caz care s-a produs mai mult de două decenii în urmă, şi promite să-i pedepsească pe cei vinovaţi. Declaraţiile au fost făcute azi, 25 iunie, înainte de plenara Comitetului Central al formaţiunii.
"Acest băiat, de fapt bărbat, este o jertfă. Nu pot deschide toate parantezele la ceea ce s-a întâmplat cu 22 de ani în urmă, dar el atunci, în vârstă de 15 ani, a căzut jertfă a unor întâmplări foarte stranii şi foarte neplăcute din partea celor maturi", a relatat Vladimir Voronin.
"Însă noi ne conformăm deciziei judecătoreşti şi el s-a dovedit a fi om conştient, a scris cerere, a depus mandatul de consilier în CMC", a precizat acesta.
Mai mult decât atât, Voronin nu a confirmat zvonurile precum că situaţia cu Anatol Tofan ar fi fost creată din interiorul PCRM şi ar fi fost îndreptată împotriva lui Igor Dodon.
"Doamne fereşte, la noi aşa ceva în partid nu se comite, nu are loc şi nici intenţii din partea nimănui nu sunt. Cazul lui Tofan nu are nicio atribuţie la campania electorală a lui Igor Dodon", a punctat liderul comuniştilor.
Anterior, în presă s-a vehiculat că dosarul consilierului comunist a fost tranmis liberalilor de unii membri de vază ai PCRM, care "nu îl au la suflet" pe Dodon.
Cât priveşte persoanele care au înaintat candidatura lui Tofan la funcţia de consilier, Vladimir Voronin a declarat că primul secretar, dar şi ceilalţi care se fac vinovaţi vor fi pedepsiţi de conducerea partidului, deoarece toate detaliile trebuiau verificate.
Amintim că în plină campanie electorală, consilierul liberal Oleg Cernei a dezvăluit că Anatol Tofan, în 1988 ar fi violat şi omorât o minoră, după care a îngropat-o în curtea casei, iar pentru această crimă ar fi fost condamnat la 10 ani de închisoare.
Politică
- Mama confirmă: Fiica mea a fost violată, înjunghiată cu cuţitul şi îngropată în grădină de comunistul Anatolie Tofan şi tatăl său
- Dodon despre consilierul acuzat de omor şi viol: Dacă informaţia se adevereşte, AFARĂ!
- Consilierul comunist acuzat de viol şi omor renunţă la mandat AFLĂ DE CE
- Dodon recunoaşte: Nu am cunoscut trecutul lui Tofan AFLĂ CINE L-A PROPUS PENTRU FUNCŢIA DE CONSILIER
- Filat despre "dorinţa" comuniştilor: Voronin vrea să ascundă faptul că Igor Dodon nu a fost susţinut de PCRM