Voronin mulţumeşte Ucrainei pentru modul în care soluţionează problemele cu Moldova
Preşedintele Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, mulţumeşte Ucrainei pentru "rolul semnificativ pe care aceasta îl are în problema soluţionării diferendului transnistrean, în întărirea şi adâncirea securităţii regionale". Declaraţiile au fost făcute în cadrul întrevederii cu ministrului afacerilor externe al Ucrainei, Konstantin Grişcenko, de azi, 7 iulie.
Discuţiile s-au axat pe situaţia politică actuală din Moldova, precum şi pe subiecte legate de colaborarea bilaterală dintre cele două state.
Vladimir Voronin a menţionat în mod special rolul ţării vecine în asigurarea funcţionării eficiente a misiunii EUBAM la frontiera moldo-ucraineană, misiune instituită cu participarea nemijlocită a Uniunii Europene şi Ucrainei.
Referindu-se la cooperarea bilaterală, liderul PCRM şi-a exprimat speranţa că problemele nesoluţionate acumulate în sfera relaţiilor bilaterale vor fi rezolvate în complex, ca principiu fiind acceptată aşa-numita "abordare la pachet".
Voronin a menţionat că "numai în acest mod, în condiţii reciproc avantajoase, respectându-se interesele ambelor ţări, pot fi depăşite chestiunile restante referitoare la demarcarea frontierei, la recunoaşterea reciprocă a dreptului la proprietate între ţări".
Actualitate