Voronin: RM va obţine liberalizarea regimului de vize numai după ce acesta va fi acordat Rusiei şi Ucrainei
Liderul PCRM, Vladimir Voronin, susţine că adoptarea "Legii privind asigurarea egalităţii" nu va oferi niciun avantaj practic cetăţenilor. "Toată lumea cunoaşte că Republica Moldova va obţine liberalizarea regimului de vize nu pentru că a aprobat această lege ruşinoasă, ci numai după ce un astfel de regim va fi acordat Rusiei şi Ucrainei. Altfel, imediat a doua zi, Moldova va fi constrînsă să introducă regimul de vize cu toate statele CSI", a declarat Voronin.
Preşedintele comuniştilor susţine că Rusia a avansat mai mult decît Moldova în negocierea cu UE privind liberalizarea regimului de vize. "În pofida acestui fapt, noi nu am auzit pe nimeni să-i ceară Rusiei adoptarea neîntârziată a acestei legi. Aceste cerinţe, pe semne, sunt înaintate doar acelor state care sunt conduse de politicieni laşi şi lipsiţi de voinţă", a conchis Voronin.
Amintim că ieri, 30 mai, Preşedintele Nicolae Timofti a declarat într-un interviu pentru Europa Liberă, că moldovenii ar putea călători liber în Europa la sfârşitul anului 2013 începutul anului 2014. Până nu de mult, însă, guvernanţii spuneau că vom circula liber în UE, până la sfârşitul acestui an.