Voronin se amuză pe seama lui Eminescu chiar lângă bustul lui VIDEO
Reacţie bolnăvicioasă din partea liderului PCRM, Vladimir Voronin, faţă de creaţia lui Mihai Eminescu. După ce a fost întrebat ce mesaj ar fi vrut să transmită marele poet prin expresia "Suntem români şi punctum", comunistul a răspuns brutal, cu o doză de infamie, cu toate că a venit să depună flori în memoria lui Mihai Eminescu.
"Nu ştiu ce a avut în vedere, întrebaţi-l pe dânsul", a replicat răspicat liderul comuniştilor, sugerându-le jurnaliştilor să poarte discuţii ... cu morţii. Asta deşi cu câteva secunde înainte a spus următoarele: "Este o zi comemorativă când a plecat din viaţă Marele Poet Mihai Eminescu".
Mai mult, rugat să declame câteva versuri din creaţia lui Eminescu, preşedintele PCRM a sugerat că nu are chef. "De dimineaţă, cam nu ştiu cum, nu prea", a spus ironic Voronin".
Voronin a făcut haz şi atunci când a încercat să transmită un mesaj către adversarii săi politici.
"Am un mesaj pentru oponenţii mei politici. Nişte 'ceastuşchi' (n.r. versuri hazlii, însoţite de muzică), dar să le zică Igor Dodon", s-a amuzat acesta.
Astăzi se împlinesc 123 de ani de la moartea poetului naţional Mihai Eminescu.