Voronin vrea să scape de Petrenco și Muntean. "Să scrie cerere de ieşire din PCRM!"
Iurie Muntean să fie demis din funcția de secretar general al Partidului Comuniștilor, iar Grigore Petrenco să fie exclus din Biroul executiv al PCRM. Asta a cerut liderul PCRM, Vladimir Voronin, la ședința Executivului politic al partidului, scrie ziarulnational.md
Intervenţia preşedintelui PCRM a fost făcută în contextul în care deputaţii adunați la ședință au început să discute aprins la tema situației din Găgăuzia. La un moment dat, Voronin s-a luat la ceartă cu cei doi comunişti care optau pentru măsuri radicale și a făcut propunerea ca Petrenco și Muntean să fie excluși din organele de conducere ale PCRM.
Mai mult, Voronin le-a cerut celor doi să scrie cerere de ieșire din partid, pe motiv de "trădare".
Propunerea lui Vladimir Voronin nu a fost însă susținută, pe motiv că, pentru a lua asemenea decizii, este necesară convocarea ședinței plenare a PCRM.