Vot PLDM-PCRM în Comisia Juridică. Deputaţii au introdus pe ordinea de zi proiectul care prevede numirea procurorului general prin concurs
foto: Publika.md
canal tv
Comisia Juridică a Parlamentului va examina în şedinţa de astăzi proiectul propus de PLDM privind modificarea Legii Procuraturii. Subiectul a fost inclus pe ordinea de zi, cu votul deputaţilor PLDM şi PCRM.
Prin această iniţiativă legislativă, liberal-democraţii propun ca procurorul general şi adjuncţii săi să fie aleşi în baza unui concurs public. Documentul mai prevede modificarea procedurii de demitere a procurorilor.
Referindu-se la acest proiect, liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a declarat că va îl susţine doar dacă tot prin concurs vor fi aleşi premierul, preşedintele şi prim-vicepreşedintele Parlamentului.
În prezent, procurorul general este numit de Legislativ, la propunerea preşedintelui Parlamentului, pentru un mandat de cinci ani. Adjuncţii săi sunt numiţi de Procurorul General, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, tot pentru o perioadă de cinci ani.